Rezolvarea de probleme

Aceasta este una dintre capacităţile esenţiale în viaţa de zi cu zi şi de aceea şi în consiliere.

Adesea ne întâlnim cu situaţii în care experienţa noastră anterioară nu este suficientă pentru a găsi răspunsuri adecvate, adică suntem în faţa unor probleme. În general, se consideră că tendinţa gândirii umane este aceea de a „închide” situaţiile în tipare cunoscute, bine determinate, adică de a aplica „reţete”. Dar, cum viaţa este plină de neprevăzut, se pare că singurul mod de acţiune eficient devine cel de tipul „rezolvării de probleme”. Psihologic vorbind, problema se defineşte ca un obstacol sau o dificultate cognitivă care implică o necunoscută (sau mai multe) şi faţă de care setul de răspunsuri/soluţii de care dispunem din experienţa anterioară este insuficient sau inadecvat. O problemă apare atunci când o persoană îşi propune să atingă un scop sau să reacţioneze într-o situaţie şi nu are răspunsul dinainte pregătit.

Activitatea de consiliere este o situaţie de tipul „rezolvare de probleme”, cu menţiunea că cel care are problema, subiectul consilierii, este asistat şi sprijinit de către consilier în demersul său rezolutiv.

Procesul de rezolvare de probleme este definit ca un demers al gândirii prin care sunt depăşite obstacolele şi atinse scopurile propuse.

În rezolvarea unei probleme, în general se parcurg următorii paşi:

- Identificarea problemei

- Colectarea informaţiilor relevante - Formularea ipotezelor de rezolvare

- Testarea ipotezei alese, rezolvarea efectivă - Aprecierea rezultatului obţinut

- Alegerea unei alte ipoteze şi reluarea ciclului dacă rezultatul obţinut nu e cel corect.

În general, rezolvările de probleme pot fi de tipul:

• „încercare şi eroare” metodă prin care sunt acceptate şi testate diverse ipoteze, până la găsirea celei mai potrivite. Acest mod de rezolvare nu este eficient în cazurile în care numărul de ipoteze posibile este foarte mare sau timpul avut la dispoziţie este foarte redus.

• „iluminarea” intuiţia sau rezolvarea de tip „Aha”, când soluţia apare brusc, ca din senin. Se consideră că, de fapt, în acest caz, căutările anterioare/neconştientizate ale minţii noastre sunt responsabile de această apariţie bruscă a soluţiei. Aparent, aproape toate marile descoperiri ale umanităţii (de ex.:

principiul lui Arhimede, legea gravitaţiei etc.) sunt rodul unor simple iluminări, dar aceste idei au putut să apară doar în minţile celor care „frământau” de mult problema respectivă.

• rezolvările de tip strategic, care presupun utilizarea unor „scheme fixe”

de procedee şi metode, numite strategii. Acestea pot fi de tip algoritmic, serii bine definite de paşi utilizaţi în rezolvare, sau euristice, modele creative, deschise de rezolvare.

Unii psihologi consideră strategiile euristice drept produse ale intuiţiei:

„...în domeniul euristicii, succesul nu este garantat; el este un proces similar găsirii unei ieşiri dintr-un labirint, traseul nu este cel corect de prima dată, pot exista mai multe drumuri corecte, uneori ne mai putem şi „rătăci”. Euristicile generale pot fi de tipul mijloace -scop, când se realizează o analiză comparativă a stării iniţiale şi a celei finale. Diferenţa dintre cele două stări se reduce succesiv prin aplicarea unor reguli, sau analiză prin sinteză, când se includ obiectele/faptele în relaţii noi.

Psihologul A. Rubienstein apreciază că într-o astfel de rezolvare se produce o alternanţă rapidă între percepţie şi gândire.

Analizându-se experienţa umană de tip euristic, s-a constatat o tendinţă de a presupune că, dacă ceva seamănă cu un membru al unei categorii, acel ceva face parte din categoria respectivă. Acest tip de apreciere ignoră realitatea, chiar şi datele statistice evidente şi a fost denumită „euristica reprezentativităţii”.

O altă tendinţă remarcată este aceea de a presupune că un eveniment sau un lucru este cu atât mai frecvent cu cât îl putem evoca mai uşor din memorie.

Acest mod de gândire a fost identificat drept „euristica disponibilităţii”.

Aceste modalităţi de gândire euristică, contrare normelor logicii (cum ar trebui să gândească oamenii), funcţionează în mod real şi au fost considerate ca argumente pentru caracterul psihologic/subiectiv al naturii gândirii umane.

În rezolvarea de probleme s-au constatat adesea unele bariere care pot bloca procesul de găsire a unei soluţii.

• Una dintre cele mai frecvente bariere o constituie „setul mintal”, sau încercarea de a rezolva o problemă prezentă printr-o strategie rezolutivă utilizată cu succes în trecut, dar inefectivă în situaţia actuală. Se consideră că această barieră apare mai frecvent în domeniul problemelor cu care subiectul este familiarizat. Contracararea acestei bariere se poate realiza prin tratarea fiecărei probleme cu creativitate.

• O altă barieră o constituie “fixitatea funcţională”, sau incapacitatea de a realiza că un obiect familiar poate fi utilizat într-un mod nefamiliar. Această barieră poate fi depăşită prin utilizarea unor strategii creative (vezi sinectica, brainstormingul, ş.a.)

Un posibil model de rezolvare eficientă a problemelor l-ar putea oferii următoarea strategie:

- Descrie problema

- Operaţionalizeaz-o (Cine?, Ce?, Cum?, Când?, Unde?...) - Fixează scopuri: parţiale, intermediare, finale

- Intervenţia efectivă, rezolvarea propriu-zisă - Evaluarea soluţiei.

Teoria rezolvării de probleme aplicată în domeniul consilierii a generat următorul model de abordare a unui caz:

- Definirea clară a problemei, folosind un limbaj propriu subiectului.

- Examinarea soluţiilor deja încercate şi dovedite ineficiente în rezolvarea problemei.

- Definirea clară a schimbărilor la care dorim să ajungem. Scopul propus trebuie să fie clar definit, realizabil.

- Formularea şi aplicarea unui proiect pentru a efectua schimbarea propusă.

a. ruperea „cercului vicios”,

b. utilizarea unui limbaj propriu subiectului.

2.10. Decizia

Rezolvarea de probleme reprezintă modelul concret utilizat în luarea unei decizii. Procesul decizional apare ori de câte ori se impune o alegere între două sau mai multe posibilităţi, între două sau mai multe soluţii. O situaţie poate fi apreciată ca un proces decizional dacă îndeplineşte câteva condiţii:

• Situaţia are un obiectiv, un scop clar determinat;

• Există informaţia necesară;

• Există alternative (dacă sunt mai mult de două soluţii, acestea se vor analiza pe rând, câte două, în pereche);

• Există un moment în care se ia decizia;

• Se parcurg anumiţi paşi (etape);

• Se aleg mijloacele potrivite;

• Se utilizează resurse variate;

• Se evaluează periodic raportul dintre activitate şi rezultat.

Modelul/paşii în adoptarea unei decizii:

Definirea problemei;

Generarea de alternative;

Selecţia informaţiei corespunzătoare alternativelor;

Stabilirea unui plan de acţiune;

Identificarea valorilor, principiilor cu relevanţă în situaţie;

Anticiparea rezultatelor posibile;

Eliminarea sistematică a alternativelor;

Luarea şi aplicarea deciziei finale şi evaluarea efectelor.

În general, actul decizional poate fi etapizat, după cum urmează:

• etapa predecizională, când se culeg informaţiile, se analizează variantele şi consecinţele;

• etapa luării deciziei: alegerea variantei, elaborarea planului de execuţie;

• etapa de execuţie a deciziei: aplicarea planului, feed-back-ul.

În adoptarea unei decizii pot interveni variate bariere:

- Identificarea inadecvată a problemei. Fie descrierea este superficială, fie datele problemei nu sunt semnificative.

- Viziunea tunel, o îngustare a perspectivelor atât în identificarea problemei cât şi în cea a alternativelor, a soluţiilor.

- Fixitatea funcţională

- Indisciplina intelectuală (incapacitatea de a gândi logic şi metodic)

- Lipsa creativităţii - Nehotărârea

- Dimensionarea greşită a soluţiilor.