O teorie explicativă a devenirii vocaţionale a personalităţii pe baza tezei privind raporturile de specializare si dominanţă funcţională

interemisferică

Care este mecanismul prin care modalităţile funcţionale cerebrale specializate se integrează la nivelul personalităţii şi condiţionează organizarea psihocomportamentală? Răspunsul la această întrebare îl găsim în analiza efectelor dinamicii intercondiţionărilor dintre mulţimea solicitărilor şi influenţelor exogene şi variabilele neuropsihologice interne. În acest spaţiu relaţional structura personalităţii şi devenirea acesteia sunt determinate de anticiparea consecinţelor favorabile ce pot fi obţinute în plan comportamental, acţional.

Structurarea personalităţii sub raport funcţional este condiţionată de integrarea ei în spaţiul social relaţional printr-o activitate utilă. Măsura în care persoana în cauză anticipă efectul favorabil al activării unor modalităţi funcţionale ce coordonează comportamente adecvate, valorizate din perspectiva utilităţii lor sociale, constituie un factor ce determină diferenţierea funcţională şi integrarea socială a persoanei în cauză. În acest sens, putem vorbi de o specializare funcţională diferenţiată prin educaţie, care o integrează pe cea dată prin programare genetică. Acest proces de specializare funcţională este concomitent cu procesul de integrare a mecanismelor funcţionale diferenţiate care se realizează tot prin educaţie şi inserţie socială.

Considerăm că acest dublu proces de diferenţiere a specializării şi dominanţei interemisferice constituie suportul neuropsihologic al structurării potenţialului aptitudinal pe parcursul dezvoltării ontogenetice.

Consecinţele sau efectele favorabile sunt condiţionate de posibilitatea activării funcţionale preferenţiale a anumitor zone corticale. Aceste efecte favorabile condiţionate de activarea respectivelor zone funcţionale corticale vor constitui ulterior surse de noi activări corticale cu efecte în planul devenirii personalităţii. Desigur că în situaţiile cotidiene şi la vârste mici, omul nu este conştient de potenţialităţile funcţionale a unei anumite zone cerebrale. De altfel, efectele pozitive favorabile pe care le poate obţine un subiect într-o situaţie dată, nu sunt date din start şi nici nu rămân indiferente subiectului. Orientarea preferenţială a subiectului se poate manifesta în direcţia unei anumite modalităţi funcţionale cerebrale tocmai datorită capacităţii lui mai mare sau mai scăzută de a anticipa efectul favorabil pe care îl va obţine în cazul în care va apela la respectiva modalitate funcţională operaţională

Preferinţele funcţionale cerebrale sunt actualizate prin anticiparea eficienţei sau succesului ce poate fi obţinut în urma desfăşurării anumitor tipuri de activităţi. Succesul obţinut face ca respectivele preferinţe funcţionale cerebrale să consolideze mecanismul funcţional operativ, punându-şi amprenta pe modul de organizare psihocomportamentală al fiecărei persoane.

Totodată, reuşita desfăşurării activităţii respective motivează actualizarea modalităţii funcţionale cerebrale, care se consolidează şi chiar se fixează dacă este repetată prin exerciţii. În felul acesta, dinamica preferinţelor funcţionale cerebrale

determină (favorizează) structurarea unor competenţe psihice favorabile desfăşurării cu şanse crescute de reuşită a unor activităţi.

Perspectiva ipotetică a devenirii personalităţii, mai sus prezentată, ne oferă posibilităţi explicativ-interpretative şi acţionale mult mai ample, bogate şi nuanţate atât pentru problematica procesului instructiv-educativ, cât şi pentru cel de orientare profesională şi vocaţională a tinerilor.

Tot odată, consistenţa dinamicii raportului dintre mecanismele funcţionale analizate ne îndreptăţeşte să considerăm că acest raport poate constitui un indicator în stabilirea unei tipologii a personalităţii şi mai ales în conturarea stilului comportamental şi chiar a stilului de viaţă, văzut într-o perspectivă mai largă.

Avantajul criteriului tipologic menţionat constă în faptul că evită o categorizare rigidă a personalităţii, în special din perspectiva evaluărilor predictive a respectivilor subiecţi. Criteriul tipologic ales ne oferă posibilitatea deplasării accentului explicativ de la indicatorii cu valoare descriptivă legată de un moment al devenirii, la un mod de evaluare a însăşi constituirii personalităţii.

4.Concluzii

Specializarea şi dominanţa funcţională interemisferică se structurează şi se impun în ontogeneză în procesul comunicării şi interacţiunii persoanei cu diversitatea situaţiilor din mediul natural şi în special din cel social. Ca mecanisme cerebrale de bază în integrarea sistemică a personalităţii, specializarea şi dominanţa funcţională interemisferică conduc la creşterea diversităţii organizării psihice, în cadrul unei scheme unitare de integrare. Pe de altă parte, capacităţile şi competenţele cognitive dominante şi cele subordonate au o pondere diferită de la individ la individ, în contextul conexiunilor şi articulărilor realizate atât pe orizontala cât şi pe verticala sistemului personalităţii, în funcţie de raporturile de frecvenţă şi de intensitate dintre diferitele tipuri de solicitări, cărora individul trebuie să le facă faţă.

Între specializarea funcţională cerebrală şi raportul de dominanţă interemisferică, mecanisme care stau la baza integrării sistemice a personalităţii, se instituie pe parcursul dezvoltării ontogenetice un raport de circularitate funcţională.

Pe de-o parte, specializarea funcţională neurocerebrală, care prezintă o determinare genetică mai mare, creează condiţiile diversificării şi multiplicării succesive a mecanismelor, proceselor psihice, a capacităţilor şi trăsăturilor psihice şi implicit a modalităţilor comportamentale de dobândire a unor efecte adaptative favorabile - în contextul raportului de integrare a individului în structura relaţiilor macrosistemului social. Cum efectele adaptative favorabile se manifestă într-un domeniu acţional specific unei profesiuni şi, în acelaşi timp, ele se constituie în element autoreglator al comportamentului (prin conexiune inversă), specializarea funcţională devine element favorizant al devenirii vocaţionale a individului. Pe de altă parte, dominanţa funcţională interemisferică, prin frecvenţa şi intensitatea diferitelor tipuri de solicitări adresate unei emisfere sau celeilalte, favorizează procesul specializării neurocerebrale.

Integrată la nivelul sistemului personalităţii, specializarea funcţională neurocerebrală devine factor favorizant pentru desfăşurarea eficientă a anumitor tipuri de activitate profesională. Selectorul acestor tipuri de activitate este tocmai preferinţa acţională ca element motivaţional, care este determinată de efectul favorabil al activării modalităţii funcţionale respective, şi ulterior de anticiparea efectului favorabil obţinut prin activarea modalităţilor funcţionale respective, deja specializate, sau în curs de specializare.

În concluzie, dinamica dezvoltării vocaţionale se prezintă ca relaţie circulară de tip spiralic între:

-variabile neurofuncţionale cu potenţial genetic care se specializează din perspectiva conţinutului modal al procesărilor informaţionale, realizate la nivelul fiecărei emisfere, precum şi din perspectiva schemei logice după care se integrează informaţia recepţionată;

-preponderenţa sau dominanţa unei anumite emisfere cerebrale, datorate influenţelor factorilor socio-culturali;

-dinamica mecanismului motivaţional, care, prin preferinţa pentru o anumită modalitate funcţională cerebrală, oferă întărirea necesară pentru reactualizarea comportamentului susţinut de respectiva modalitate funcţională;

-anticiparea efectului favorabil prin activarea unei anumite modalităţi funcţionale cerebrale şi implicit preferinţa pentru respectiva modalitate, ceea ce conduce la conturarea unui anumit stil al personalităţii şi al manifestărilor şi trăsăturile organizării psihocomportamentale interne.

În raport cu sarcinile respective, fiecare subiect realizează o anumită anticipare a consecinţelor confruntării, cu aceste sarcini, apelând la modalităţile funcţionale cerebrale considerate cele mai favorabile rezolvării lor, fiind astfel, generatoare de variabilitate interindividuală.

Impactul presupus prin ipotezele cercetării a se produce între modalităţile funcţionale de prelucrare secvenţială sau globală a informaţiilor recepţionate de către emisferele cerebrale, considerăm că este din punct de vedere explicativ mai aproape de însăşi devenirea continuă şi ireversibilă a personalităţii, sub aspect vocaţional.

Modelul explicativ al personalităţii pe fondul specializării şi dominanţei interemisferice cerebrale oferă posibilitatea relevării şi chiar conturării într-un sens proiectiv/predictiv personalizat a dinamicii vocaţionale, în funcţie de ponderea şi conexiunile dintre variabilele menţionate. Dinamica raporturilor de autoreglare din sfera personalităţii dintre blocurile cognitiv, motivaţional-afectiv şi volitiv în selectarea modalităţilor instrumental-acţionale cu valoare creativă ridicată, exprimă într-un mod coerent, funcţionalitatea mecanismului neuro-psiho-social al procesului devenirii personalităţii, fiind expresia primatului spiritului asupra materiei.