Relaţiile dintre expresie şi personalitate

Termenul de expresie derivă din latinescul exprimere, desemnând acţiunea de a se exprima, de a comunica în afară ideile sau sentimentele proprii (Littré). Din aceste motive, în general se consideră expresia ca fiind o modalitate de manifestare

a stărilor psihice ale omului, un stil particular al acestuia de comunicare (J. Bobon, J. Bobon şi G. Maccagnani).

Atât expresia, cât şi proiecţia sunt procese psihice dependente de simbolica neuropsihologică, dar nici expresia şi nici proiecţia, considerate izolat, nu reprezintă simbolismul în totalitatea sa. Proiecţia, este cea care desemnează şi fixează sau precizează sensul, conceptul, pe când expresia este forma prin care conceptul poate fi vehiculat, ea fiind un proces instrumental.

Mecanismele simbolice cerebrale sunt reprezentate prin două componente:

polul intern-superior, care este de natură conceptuală – proiecţia – şi polul extern inferior, care este de natură instrumentală – expresia. Aceasta le apropie de structurile semantice, situaţie în care proiecţia-concept este signifié, iar expresia-formă este signifiant.

Dacă procesul de proiecţie este specific omului, ca formă specială de reflectare simbolică a realităţii, trecută prin filtrul psihologic al personalităţii sale, expresia este un act mental elementar, care poate fi întâlnit nu numai la om ci şi la animale, nefiind legat exclusiv de sfera raţională, ci şi de cea afectivă, viscerală-vegetativă, senzorială etc. aceste aspecte au fost mult studiate de numeroşi specialişti (Ch. Darwin, S. Cobb, H. Head, P. Janet, C. von Monakow şi R.

Mourgue, K. Goldstein, A. Ombredane, J. Piaget, H. Wallon). Pe plan mental, expresia este inferioară proiecţiei, fiind dealtfel şi mai veche decât aceasta din punct de vedere psiho-ontogenetic.

Pentru J. Piaget şi B. Inhelder, expresia este situată în scara conduitelor semiotice ale psihicului, după jocul simbolic şi precedând imaginii mentale, ea apărând şi dezvoltându-se iniţial ca un tip de imitaţie ludică. În unele privinţe aceste puncte de vedere sunt acceptate şi de către gestaltism, care o situează înaintea organizării schemelor configuraţionale intra-psihice (L. Klages, R.

Suchenwirth).

Procesul de expresie constă în vehicularea extra-psihică a conţinutului intra-psihic proiectiv al personalităţii. El are un caracter voluntar şi intenţional, de elaborare simbolică, ideo-afectivă. Expresia este conştientă, ca structură formală, deşi la baza ei, ca şi în cazul proiecţiei, stau mecanismele automatic-inconştiente.

Valoarea principală a expresiei se remarcă cu prioritate în cursul procesului de comunicare interpersonală, ea constituind forma mesajului, a codului informaţional.

J. Bobon (1) deosebeşte următoarele tipuri de expresie:

I) Expresia verbală, cu caracter abstract, impersonal, universal, utilizând un sistem de coduri specifice, cu o formă şi un conţinut de o largă generalizare abstractizare, de tip conceptual. În cadrul expresiei verbale se deosebesc:

1) Limbajul, considerat ca un sistem de semne capabil de a servi comunicării între indivizi (J. Marouzeau); un ansamblu complex de procese psihice cu valoare în comunicarea interpersonală, determinat social (T. Slama Cazacu).

Sistemul de codificare al acestei forme de expresie este limba. Deci avem de-a face cu limbajul vorbit.

2) Scrisul, care este transpunerea figurală a limbajului verbal. El este expresia plastică a semnelor lingvistice, deci o modalitate mixtă între limbajul verbal şi desen. În cadrul scrisului se deosebesc: pictograma-semn, picto-ideograma, picto-ideograma, ideo-fonograma, fonograma.

II) Expresia plastică – are un caracter concret, personal, este individualizată, specifică ca stil şi originalitate fiecărui individ, cu o formă particulară, unică, de determinare concretă, obiectivă, imediată. În cadrul expresiei plastice distingem:

 Mimica, reprezentată prin expresia mimico-gestuală, legată de stările emoţionale. Ea are două aspecte: mimica expresivă şi mimica informativă.

 Desenul şi pictura, reprezentate prin semnele plastico-picturale şi prin forme reprezentative-constructive de tip figural, formal sau informal. În cadrul acestui tip de expresie distingem următoarele subtipuri (J.Bobon şi G.

Maccagnani): expresia plastică elementară (mâzgăleala, stereotipia parakinetică grafică simplă, formele geometrice simple, desenul-scriere, desenul elementar);

expresia plastică concretă (naturalismul reprezentativ, naturalismul simbolic);

expresia plastică abstractă (abstractul prezentativ, abstractul simbolic).

C. Enăchescu clasifică tipurile de expresie după cum urmează:

1) Expresia motorie, care utilizează semne kinetice, produse de mişcări musculare izolate sau ale unor grupe de muşchi, prin intermediul cărora se exprimă stări de ordin afectiv-emoţional, personale. În cadrul expresiei motorii se disting:

 deplasarea poziţiei subiectului;

 gestica segmentară, de regulă a mâinilor şi capului;

 mimica, expresia motorie a feţei.

2) Expresia plastică, care utilizează semnele plastice rezultate dintr-o activitate practic-constructivă a subiectului, cu rol reprezentativ simbolic pentru imaginea mentală ideo-afectivă intra-psihică, rezultatul final fiind schema sau configurarea simbolică a acesteia. În cadrul expresiei plastice distingem:

 desenul, ca formă de construcţie elementar-figurativă;

 pictura, ca formă de reprezentare plastico-artistică a formelor plane;

 sculptura, ca formă de construcţie spaţială.

3) Expresia verbală, care utilizează semnele verbale şi lingvistice rezultate din activitatea de limbaj, de tip ideativ-conceptual simbolic, cu caracter larg universal, impersonal şi unic ca codificare (2).

Atât proiecţia cât şi expresia sunt părţi ale aceluiaşi mare mecanism cerebral - simbolizarea. Din aceste considerente, factorii care participă la edificarea proiecţiei sau a expresiei, deşi sunt specifici fiecăruia din aceste procese, se află într-un raport de interdependenţă complementară între ei. Literatura de specialitate relevă 10 factori:

 Activitatea, care este legată de execuţia creativă şi care corespunde factorului tendinţe psihologice în cazul proiecţiei.

 Aptitudinile pentru creaţia constructivo-plastică, declanşate de factorul impulsul creator al proiecţiei.

 Forţa expresivă, care corespunde cu tensiunea psihică, afectivă a subiectului, din cazul proiecţiei.

 Acordul fidel dintre expresie şi factorul identificării proiective.

 Simbolizarea, care are la originea sa întărirea formală a reprezentărilor mentale.

 Combinaţiile expresiv-formale, care sunt imaginile plastice, concrete, obiective, ale asociaţiilor ideative ale proiecţiei.

 Sublimarea, care corespunde transferului proiectiv prin care conţinutul intra-psihic îşi găseşte calea de eliberare şi de afirmare exterioară într-o structură formală.

 Imaginea plastică, forma obiectiv-concretă a expresiei, reprezentând materialitatea obiectivă externă a imaginii mentale proiectate.

 Originalitatea expresiei, corespunzătoare factorului de sinceritate a proiecţiei.

 Stilul individual al expresiei subiectului, care corespunde cu specificitatea proiecţiei, demonstrând concomitent individualitatea unică şi irepetabilă a conţinutului intra-psihic proiectiv şi a expresiei sale exterioare.

Dacă factorii enumeraţi reprezintă structura psihologică a expresiei, desfăşurarea expresiei reprezintă dinamica sa. Acest proces dinamic se desfăşoară, ca de altfel şi în cazul proiecţiei, în anumite etape succesive, care pot fi bine urmărite de către psihologul sau psihiatrul experimentator în cursul psihodiagnosticului prin teste proiective la elaborarea răspunsurilor subiecţilor, în special în cazul testelor de desen. Se cunosc patru etape:

Etapa 1: constă în pregătirea activităţii de exprimare, în cursul căreia subiectul pune de acord materialul perceput cu propriile sale capacităţi de redare.

Este o etapă de recunoaştere;

Etapa 2: constă în organizarea mentală a schemei viitoarei imagini plastice;

e o etapă de reprezentare;

Etapa 3: este etapa expresiei propriu-zise, în cursul căreia subiectul execută practic forma sau configuraţia reprezentată anterior pe plan mental. Este o etapă de tip constructiv sau reproductiv, în cursul căreia se naşte imaginea plastică obiectivă;

Etapa 4: este etapa de revizuire a produsului exprimat, când subiectul poate aduce unele modificări, retuşuri, imaginii plastice executate.

Expresia este un mecanism psihologic direct raportat la structura şi dinamica personalităţii, cu aceeaşi funcţie şi de aceeaşi valoare cu proiecţia. «Expresia este forma de manifestare exterioară a conţinutului intra-psihic proiectiv al personalităţii, modalitatea prin care personalitatea se prezintă ca autenticitate psihologică în lumea înconjurătoare» (3).

2. Procesul de creaţie ca act psihologic şi cercetarea logico - matematică