Curriculum diferenţiat (CD) este stabilit la nivel central şi cuprinde un pachet de discipline/module cu alocările orare aferente, care sunt specifice

pregătirii teoretice şi profesionale de bază, generale sau pentru dobândirea unei calificării profesionale.

În cadrul unui modul sunt alocate atât ore de pregătire teoretică, cât şi ore pentru pregătirea practică – necesare obţinerii rezultatelor învăţării (competenţe tehnice generale, specializate şi competenţe-cheie) specificate în standardele de pregătire profesională.

Pregătirea practică săptămânală poate fi realizată atât prin laborator tehnologic, cât şi prin instruire practică în ateliere şcoală sau la agentul economic, în orele alocate săptămânal. Această ofertă educaţională asigură instruirea pe domenii de pregătire de bază, pregătire generală şi pregătire specializată.

Curriculumul diferenţiat vizează dezvoltarea competenţelor-cheie şi a competenţelor tehnice generale şi specializate, în vederea obţinerii unei calificări profesionale.

Elevii beneficiază, astfel, de fundamentele unei formări diversificate, necesare atât pentru orientarea şcolară şi profesională, cât şi pentru integrarea socio-profesională ulterioară. În curriculumul diferenţiat sunt incluse şi unele stagii de pregătire practică.

3. Curriculum în dezvoltare locală (CDL) cuprinde orele alocate pentru dezvoltarea ofertei curriculare specifice fiecărei unităţi de învăţământ, ofertă realizată în parteneriat cu agenţi economici. Prin această ofertă curriculară se asigură cadrul pentru realizarea unei instruiri care să permită, în contextul

tehnologic oferit de agenţii economici locali, formarea competenţelor descrise în Standardele de pregătire profesională.

Curriculumul în dezvoltare locală este parcurs într-un număr de ore/

săptămâni diferit, în funcţie de anul de studiu.

Curriculumul în dezvoltare locală asigură premisele pentru coparticiparea elevului la constituirea propriului traseu de formare, precum şi pentru creşterea responsabilităţii şcolii în gestionarea ofertei curriculare, în raport cu nevoile educaţionale identificate.

Curriculumul pentru învăţământ profesional şi tehnic, pregătirea de specialitate şi pregătirea practică, are la bază Standardele de pregătire profesională (SPP), validate de comitetele sectoriale şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei. Standardele de pregătire profesională cuprind unităţile de competenţe/rezultate ale învăţării şi competenţele/rezultatele învăţării specifice unei calificări.

Dezvoltarea, implementarea şi evaluarea curriculumului din învăţământul profesional şi tehnic sunt orientate fundamental spre:

 dobândirea de către absolvenţi a competenţelor profesionale tehnice (generale şi specializate), necesare pentru adaptarea în prezent şi, mai ales, în viitor la cerinţele unei pieţe a muncii aflate într-o continuă şi rapidă schimbare.

 competenţele tehnice generale sunt comune tuturor calificărilor specifice unui domeniu de pregătire profesională la un anumit nivel de calificare profesională.

 competenţele tehnice specializate sunt specifice fiecărei calificări.

 dobândirea de către absolvenţi a acelor competenţe cheie transferabile, necesare atât pentru integrarea socială, cât şi pentru integrarea rapidă şi cu succes pe piaţa muncii. Competenţele cheie sunt comune tuturor calificărilor din toate domeniile de pregătire profesională.

Toate tipurile de competenţe mai sus menţionate se regăsesc în Standardele de pregătire profesională.

Obiectivele dezvoltării, implementării şi evaluării curriculumului din învăţământul profesional şi tehnic sunt:

 dezvoltarea curriculumului pe baza Standardelor de pregătire profesională

 dezvoltarea curriculumului modular

 dezvoltarea (proiectarea) Curriculumului în dezvoltare locală (CDL), în vederea adaptării calificărilor la cerinţele pieţei muncii locale şi regionale;

consolidarea rolului orientării şi consilierii şcolare pentru formarea unor competenţe cheie

 promovarea utilizării strategiilor didactice bazate pe învăţarea centrată pe elev

 adaptarea strategiilor didactice pentru integrarea şi stimularea performanţelor elevilor cu cerinţe educaţionale speciale

 realizarea evaluării şi a certificării bazate pe competenţe.

Aria curriculară este o componentă a planului-cadru de învăţământ, care cuprinde disciplinele cu obiective comune. Ariile curriculare sunt în număr de 7, şi

anume: 1. limbă şi comunicare; 2. matematică şi ştiinţe; 3. om şi societate; 4. arte;

5. sport; 6. tehnologii; 7. consiliere şi orientare.

La aceste arii curriculare se adaugă trei tipuri de opţional, ce oferă noi perspective dezvoltării aptitudinilor creative, şi anume:

- opţionalul la nivelul disciplinei, care cuprinde activităţi, module, proiecte, neincluse în programa şcolară;

- opţionalul la nivelul ariei curriculare, ce constă în alegerea unei teme, care cuprinde cel puţin două discipline dintr-o arie curriculară;

- opţionalul la nivelul mai multor arii curriculare.

Factorii determinanţi în elaborarea curriculumului sunt:

- progresul din domeniul ştiinţei, al tehnicii şi al tehnologiilor de vârf;

- progresul din domeniul umanistic;

- impactul informatizării societăţii contemporane asupra profesiilor;

- mobilitatea profesiilor şi a pieţei muncii;

- rezultatele cercetărilor ştiintifice şi pedagogice;

- generalizarea şi globalizarea economiei de piaţă;

- interdependenţele interculturale dintre state;

- accesul spre cultură al unor mase mai largi şi mai ales a tineretului;

- necesitatea protecţiei mediului înconjurător;

- cerinţele economiei de piaţă privind calificarea în profiluri largi (policalificarea);

- creşterea conţinutului intelectual al muncii;

- adaptarea conţinuturilor învăţământului la cerinţele social-economice, ştiinţifice, tehnice şi tehnologice;

- necesitatea dezvoltării inteligenţei şi creativităţii pentru progresul social-economic şi tehnico-ştiinţific.

Plecând de la aceste lucruri au fost elaborate şi o serie de documente curriculare:

 Planul-cadru de învăţământ care a fost elaborat pe baza următoarelor principii:

-principiul selecţiei culturale, adică al grupării pe cele 7 arii curriculare a disciplinelor;

-principiul coerenţei, vizând integrarea verticală şi orizontală a ariilor curriculare, în cadrul fiecărei filiere şi al fiecărui profil;

-principiul funcţionalităţii, ce presupune organizarea pe cicluri curriculare respectând trăsăturile psihologice de vârstă ale elevilor, interesele şi motivaţiile lor;

-principiul egalităţii şanselor, asigurând exprimarea fiecărui elev în funcţie de capacităţile şi aptitudinile sale;

-principiul flexibilităţii prin parcursuri individuale, concretizate în oferte de pachete opţionale de la nivel central şi local;

-principiul racordării la social vizează asigurarea premiselor ca absolventul de liceu să poată opta pentru: continuarea studiilor în învăţământul postliceal, continuarea studiilor în învăţământul superior, integrare pe piaţa muncii.

Planul-cadru de învăţământ, ca document oficial de tip reglator, este instrument de bază în promovarea politicii educaţionale la nivel naţional, care jalonează resursele de timp ale procesului de învăţare-predare-evaluare; planurile-cadru de învăţământ stabilesc, diferenţiat, în funcţie de nivelul de şcolarizare, disciplinele studiate de către elevi în şcoală şi numărul de ore alocat fiecăreia dintre acestea.

Planul-cadru precizează misiunea, profilul de formare şi competenţele aferente acestuia. Ponderea disciplinelor obligatorii şi opţionale are ca reper prevederile Legii Educaţiei Naţionale şi variază în funcţie de nivelul de şcolaritate:

învăţământ obligatoriu: discipline obligatorii - 80% şi discipline opţionale - 20%;

învăţământul liceal: discipline obligatorii - 70% şi discipline opţionale - 30%.

Numărul maxim de ore alocat săptămânal disciplinelor din planul-cadru de învăţământ pe niveluri de şcolaritate, stabilit prin Legea Educaţiei Naţionale este: - învăţământ primar - 20 de ore; învăţământ gimnazial - 25 de ore; învăţământ liceal - 30 de ore.

Disciplinele de învăţământ şi ponderea lor sunt organizate astfel:

- Trunchiul comun cuprinde disciplinele obligatorii care, la nivelul învăţământului liceal, sunt aceleaşi pentru toate specializările din cadrul profilului.

În principiu, trunchiul comun dezvoltă şi consolidează competenţe generice (competenţe vizate de disciplinele de învăţământ şi competenţe transversale). În învăţământul liceal, trunchiul comun are rolul de a dezvolta şi diversifica competenţele cheie.

- Curriculum la decizia şcolii; acesta se constituie din pachete opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local, precum şi din pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ.

În funcţie de stadiile şi de elementele funcţionale ale culturii generale liceul este organizat pe trei filiere (teoretică, tehnică, vocaţională) şi pe două cicluri (ciclul inferior-obligatoriu, ciclul superior-opţional).

 Programele şcolare sunt elaborate în conformitate cu planul de învăţământ, fiind alcătuite din: trunchi comun, curriculum diferenţiat şi curriculum la decizia şcolii.

Acest lucru le oferă un caracter flexibil, permiţând elevilor parcursuri individuale de învăţare în raport cu specificul şcolii şi de interesele lor, fiind centrate pe obiectivele educaţionale, urmărind în final achiziţii de cunoştinţe, deprinderi, abilităţi, competenţe şi aptitudini prin folosirea în procesul instructiv-educativ de strategii didactice şi metode activ-participative. Totodată, aceste programe au o deschidere largă spre o abordare interdisciplinară, transdisciplinară si multidisciplinară, asigurând conexiuni între discipline şi arii curriculare.

Programa şcolară, ca principal document şcolar de tip reglator, este instrument de lucru al cadrului didactic care stabileşte, pentru fiecare disciplină, oferta educaţională (obiective / competenţe şi conţinuturi) care urmează să fie realizată în bugetul de timp stabilit prin planul-cadru, pentru un parcurs şcolar determinat, în conformitate cu statutul şi locul disciplinei în planul-cadru de învăţământ. Programele şcolare elaborate pentru disciplinele, domeniile de

studiu/modulele de pregătire prevăzute în planurile cadru de învăţământ stabilesc finalităţile urmărite, includ conţinuturile fundamentale (teoretice, experimentale şi aplicative) şi recomandări metodologice pentru orientarea procesului de predare-învăţare-evaluare.

 Manualele şcolare alternative oferă posibilitatea abordării noţiunilor predate în funcţie de specificul disciplinei şi de particularităţile psihologice ale elevilor dar şi ale profesorului. Acestea trebuie să fie elaborate într-o concepţie didactică modernă, să ofere elevilor posibilitatea formării sistemului de cunoştinţe, abilităţi, competenţe şi comportamente, să contribuie la formarea morală, emoţională şi relaţională, să stimuleze formarea capacităţilor intelectuale superioare (gândire creativă şi critică, capacitatea de a rezolva probleme, de invenţie şi inovaţie).

Astfel, manualul trebuie să conţină întrebări-problemă, să ofere situaţii problematice, interpretări, lucrări practice, exerciţii de creativitate, de autoevaluare şi autoinstruire, să prezinte situaţii concrete ancorate în realitate, să formeze elevul pentru protecţia mediului înconjurător (Cucoş C., 1998).

 Materialele suport curriculare sunt necesare atât elevilor cât şi cadrelor didactice. Pentru elevi există caiete de activitate independentă, culegeri de texte, culegeri de exerciţii şi probleme, fişe de activitate independentă, soft-uri educaţionale, atlase, portofolii.

Toate acestea contribuie la dezvoltarea intelectuală a elevilor şi la atingerea standardelor curriculare de performanţă.

Pentru profesori există ghiduri de evaluare care cuprind metode şi tehnici de măsurare şi evaluare conform cu standardele curriculare de performanţă care ajută în procesul instructiv-educativ.

Toţi aceşti termeni sugerează „un demers complet, cuprinzător, dar prescurtat, sintetic, rezumativ, esenţializat şi dinamic prezentat în parcurgerea unui domeniu, în desfăşurarea unei acţiuni, etc.”.

Dacă până în anii ’30 ai secolului XX se credea îndeobşte că studiul educaţiei este un fel de câmp mixt de studii interdisciplinare (depinzând de conoştinţele fundamentale ale altor ştiinţe: psihologia, sociologia, filosofia, economia etc.), la ora actuală pedagogia îşi diminuează încrederea în realizarea progresului pe această cale, căutându-şi înţelegerea în ea însăşi prin teoria şi aplicarea unei întregi filosofii a curriculumului.

Sprijinirea educaţiei pe propriile-i resurse şi rădăcini şi dezvoltarea acestor resurse au devenit o preocupare susţinută abia după dezvoltarea teoriei curriculum-ului şi mai ales în a doua jumătate a secolului trecut. Datorită acestei evoluţii

„curriculum-ul devine astfel nu numai categoria centrală a educaţiei contemporane, dar schimbă chiar semnificativ concepţia şi practica educaţională, conferindu-i pentru prima dată o identitate cu adevărat pregnantă”. (Ungureanu, 1999).

REFERINŢE

1. Creţu C., 2000 - Teoria curriculumului şi conţinuturile educaţiei. Editura Universităţii „Al.I.Cuza”, Iaşi

2. Cucoş C., 1998 – Pedagogie. Editura Polirom, Iaşi

3. D’Hainaut L., 1981 - Programe de învăţământ şi educaţie permanentă. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

4. Iancu S., C. Ciontu, 2009 - Didactica specialităţii. Editura Sitech, Craiova 8. Manolescu M., 2005 - Curriculum. Teorie şi practică. Universitatea Bucureşti 4. Păun E., Potolea D., (coord.), 2002 - Pedagogie. Fundamentări teoretice si demersuri aplicative. Editura Polirom, Iaşi

4. Stoica M., 2002 – Pedagogie şi psihologie pentru examenele de definitivare şi grade didactice: profesori, institutori/învăţători, studenţi şi elevi ai şcolilor normale”. Editura Gheorghe Alexandru

6. Ungureanu D., 1999 - Pedagogie. Fundamente teoretice şi demersuri aplicative.

Editura Polirom, Iaşi

7. Ungureanu D., 1999 - Teoria curriculum-ului. Editura Mitron, Timişoara 9. Legea Educaţiei Naţionale, 2011

10. MECS, 1998 - Curriculum naţional pentru învăţământul obligatoriu. Cadru de referinţă, Bucureşti

11. MECS, 2001 – Sistemul de învăţământ din România. Raport naţional, Bucureşti

12. www.edu.ro - Reforma învăţământului obligatoriu din România - Repere decizionale în reforma învăţământului preuniversitar. Dimensiunea europeană.

Învăţământul obligatoriu din România. Reforma: obiective, structură propusă;

13. Cadrul metodologic pentru Aprobarea Curriculumului Şcolar - (planuri-cadru şi programe şcolare) - Document de lucru - Bucureşti, 2011;

14. Studiul relaţiilor dintre competenţe, motivaţie, învăţare şi rezultate şcolare.

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2012

15. http://www.tvet.ro/index.php/ro/dezvoltarea-invatamantului-profesional-si-tehnic/curriculum-pentru-ipt.html.