The Autonomy of Art

In aesthetic doctrines, this concept is dealt with in opposition to the heteronomy of art. For a long time, art has been guided by purposes alien to her, being the service of other spiritual values than the properly aesthetic values.

Especially, religious value guided, in different civilizations and historical ages, artistic activity. Art was an expression of religion, both in primitive peoples, and in many civilized peoples. Greek art itself was a worship art in most of it and in the most brilliant eras of its prosperity.

This situation lasted long time, being also present during the Middle Ages where art was meant to serve certain religious purposes.

We find the same situation during the Italian Renaissance, although, during this period, art begins to reach the awareness of its autonomy, namely the awareness that the artistic creation process must be subordinated to the nature of the artistic value and not to some imperatives or rules that proceed from another values. The statues found in the archaeological excavations from that time were not objects of worship. They were appreciated and admired as art objects without regard to religious

a fost o manifestare a cultului religios, atât la popoarele primitive, cât şi la multe popoare civilizate. Însăşi arta grecească a fost o artă cultică în cea mai mare parte a ei şi în epocile cele mai strălucite ale înfloririi ei.

Această situaţie s-a păstrat mult timp, fiind prezenta şi în Evul Mediu, unde arta avea menirea să slujească anumite finalităţi religioase.

Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în cazul Renaşterii italiene, deşi în această epocă arta începe să ajungă la conştiinţa autonomiei ei, adică la conştiinţa că la procesul creaţiei artistice trebuie subordonat naturii valorii artistice şi nu unor cerinţe ori reguli provenind de la valori străine. Statuile descoperite din săpăturile arheologice ale vremii nu erau obiecte de cult. Ele erau apreciate şi admirate că obiecte artistice, fără referire la funcţii sau finalităţi religioase.

În Ţările de Jos din veacul al XVII-lea arta împodobeşte simple interioare particulare, satisfăcând gustul individual, care urmăreşte valorile estetice şi nici un fel de alte valori cu care valoarea estetică a fost asociată timp îndelungat.

Această atitudine nouă a publicului burghez amator de artă a fost unul din factorii istorici care a determinat autonomia artei în epoca modernă.

Autonomia artei este o formă a liberalismului modern. Dar, dacă valoarea creaţiei artistică este pentru noi o valoare disociată de celelalte valori şi autonomă în raport cu ele, aceasta nu inseamana că ea este o valoare izolată.

Oricât de autonomă ar fi, valoarea artistică întreţine legături cu celelalte valori, însă nu este şi nu trebuie să fie subordonată altor valori, comandată de altele.

Pagină 37 din 228

functions or purposes.

In the Netherlands, during the 17th century, art decorates simple private dwellings satisfying the individual taste that follows only the aesthetic values and not any other values with which aesthetic value has been associated for a long time.

This new attitude of the middle-class public lover of art represented one of the historical factors that brought about the autonomy of art during the Modern Age. The autonomy of art is a form of modern liberalism. But, if the value of the artistic creation is for us a value separated of the other values and autonomous in relation to them, this does not mean that it is an isolated value. No matter how autonomous should it be, the artistic value maintains relationships with the other values, but it is not and should not be subordinated to other values and imposed by them.

The maintainers of the autonomy of art want and militate that other values should not impose their views to artistic activity, they should not restrict the freedom of artistic creation and the expression of the spontaneity of the creative genius of art.

By defending this principle of the autonomy of art, its partisans don’t want to say herein that the artistic value would not maintain spontaneous relationships with the other values. These relationships cannot and should not be cut out.

An artist creating freely, obeying the law of art and the spontaneity of his genius, creates works of art that have a moral significance, a religious significance and also a socio-political one. When referring, for instance, to the work of Michelangelo, we find in it an affinity with other values than the artistic value, a solidarity with the other values

Susţinătorii autonomiei artei doresc şi militează ca alte valori să nu-şi impună punctul lor de vedere activităţii artistice, să nu limiteze libertatea creaţiei artistice şi manifestarea spontaneităţii geniului creator de artă.

Apărând acest principiu al autonomiei artei, partizanii săi nu vor să spună, o dată cu aceasta, că valoarea artistică n-ar întreţine nişte legături spontane cu celelalte valori. Aceste legături nu pot şi nici nu trebuie să fie suprimate.

Un artist care creează în deplină libertate, ascultând de legea artei şi de spontaneitatea genialităţii sale, creează opere de artă care au şi o semnificaţie morală şi o semnificaţie religioasă şi una social-politica. Dacă ne referim, de exemplu, la opera lui Michelangelo, descoperim în ea o afinitate cu alte valori decât valoarea artistică, o solidaritate cu celelelate valori ale spiritului şi cu care se întâlneşte în sinteza unei opere şi a unei culturi. Această caracteristică defineşte operele tuturor marilor creatori.

Rezultă că autonomia artei nu înseamnă afirmarea acelei poziţii după care arta trebuie să urmărească finalităţi pur artistice, cu sacrificarea celorlalte finalităţi ale spiritului uman.

Numai operele artistice sărace în conţinut sunt opere fără ecou şi în alte planuri culturale şi sociale; numai acestea nu ne conduc şi dincolo de artă, la religie, la morală, la viaţa socială.

Aşadar, autonomia artei nu este compatibilă cu o artă fără adâncime spirituală şi deci fără solidaritate cu celelalte valori ale spiritului.

Nu este compatibilă deoarece operele artistice profunde au totdeauna o semnificaţie spirituală mai largă decât valoarea artistică propriu-zisă.

Pagină 38 din 228

of the spirit which it finds in the synthesis of a work and of a culture. This feature defines the works of all the great creators.

It results that the autonomy of art does not mean the affirmation of that position according to which art should pursue purely artistic purposes, by giving up the other purposes of the human spirit.

Only the artistic works that are poor in content are also works with no echo in other cultural and social fields;

there are only these ones that do not lead us beyond art, towards religion, morals, social life.

Thus, the autonomy of art is not compatible with an art without spiritual deepness and consequently without solidarity with the other values of the spirit.

It is not compatible because the profound artistic works have always a larger spiritual significance than the artistic value itself.

Therefore, the affirmation of the freedom of art involves recognizing and affirming the possibility that it should become more than art.

De aceea, afirmarea libertăţii artei implica recunoaşterea şi afirmarea posibilităţii ca ea să devină mai mult decât artă.

NOTES/NOTE

1. Cf.G Lukacs, Estetica, traducere de Eugen Filotti şi Aurora M. Nasta, Ed.

Meridiane, Bucureşti, 1972, vol. I, p.727

2. Grunberg Ludwig, Axiologia, EP, Bucureşti, 1972, p. 365

3. Ion Ianoşi, Estetica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978, p.35 4. Al.Tănase, Problema realului în arta fantastică, în vol. Conceptul de realitate în

artă, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972, p.35 5. Tudor Vianu, Op.cit., p. 116

6. D.M.Pippidi, , în vol. Arte poetice. Antichitatea, traducere de C.Balmuş, Bucureşti, 1970, p. 318

7. Col. de autori, Dicţionar de estetică generală, Ed. Politica, Bucureşti, 1972 8. Julia Didier, Dicţionar de filosofie, Ed. Universul Enciclopedic, Bucureşti, 1996 9. Vianu, Tudor, opere vol. 8, Studii de Filosofia culturii, Ed. Minerva, Bucureşti,

1979

10. Vianu, Tudor, Filosofia culturii şi Teoria valorilor, Ed. Nemira, 1998

Pagină 39 din 228

CHARACTERISTICS OF LEARNING MOTIVATION IN CHILDREN