The aesthetic valuing of the work of art

Thus, the man’s valuing, ability and real, natural vocation to value things and people, represents the most significant component part of the impressive ontogenetic process that is the relationship between the subject and the object, between the social and the natural.

As any expression of the human spirit in general, art represents a two-dimensional process; we actually have a special, “aesthetic” object seen by a subject that is a person exceptionally gifted during the man’s long process of development as human, a man exceptionally gifted just to detect the beauties of that aesthetic object that are hidden for the other people.

The relationship object-subject is so comprehensive in the social life of humanity, that any category of human spiritual activity is dependent on it. The development of humanity during history occurred and can occur only within dialectics: subject-object.

Consequently, the formation of art, in other words, the genesis of aesthetic, reveals us the same logical striking character of the relationship subject-object of dialectics: subjective-subject-objective in establishing higher forms of civilization.

There is no doubt that, from an ontological point of view, the object is the existence itself, independent, neutral and detached from any other subjective account, therefore, identical with what is meant by "real".

firească, reală, a omului de a da un preţ lucrurilor şi oamenilor, se constituie, aşadar, drept partea componenta cea mai însemnată a impresionantului proces octogenic, care este relaţia dintre subiect şi obiect, dintre social şi natural.

Ca orice manifestare a spiritului uman în general, arta se constituie ca un proces bidimensional; avem, adică, pe de o parte un obiect deosebit, „estetic”, asupra căruia îşi aţinteşte privirea un subiect, un individ înzestrat excepţional, în lungul proces de formare a omului ca om, excepţional înzestrat tocmai în a detecta frumuseţile ascunse pentru ceilalţi oameni ale respectivului obiect estetic.

Atât de cuprinzătoare este relaţia obiect-subiect în viaţa socială a omenirii, încât orice categorie a activităţii spirituale umane este dependenta de ea.

Dezvoltarea în istorie a omenirii nu a avut loc şi nu poate avea loc decât în cadrul dialecticii: subiect-obiect.

Constituirea artei ca atare, geneza esteticului, altfel spus, ne releva aceeaşi pregnanţă logică a relaţiei subiect-obiect a dialecticii: subiectiv-obiectiv în constituirea formelor superioare de civilizaţie.

De bună seamă, din punct de vedere ontic, obiectul este existentul însuşi, autonom, neutru şi detaşat de oricare altă consideraţie subiectivă, identic aşadar cu ceea ce se înţelege prin

„real”.

Din punct de vedere epistemologic (gnoseologic), obiectul este realul asupra căruia îşi exercita acţiunea subiectul.

Între obiectul ontic şi obiectul epistemologic, între realul ontic şi realul epistemologic cu alte cuvinte, există în permanenţă o diferenţă oricât cât de mică, întrucât subiectul, chiar ştiinţific, nu este un observator mecanic al obiectului. Atât

Pagină 32 din 228

From an epistemological (gnosiological) point of view, the object is the realness on which the subject carries out its action.

Between the ontological and the epistemological object, namely between the ontological and the epistemological realness, there is permanently a difference no matter how small, as the subject, even scientific, is not a mechanical observer of the object. Both scientific subject and subjectivity creative of art bring about in their action on the object a preferential construction, a selection, a ranking.

The scientific fact (hypothesis, theorem, rule, concept, symbol etc.) represents the defining in a sign of the gradual comprehension of the realness according to the intellectual ability of the subject, and the artistic fact (metaphor, image, masterpiece) also represents the defining in a sign (=the semiological nature of art) of the existential experience of a man, that we usually call artist, writer, talent, genius.

Therefore, there is a close connection between the “ontological”

realness (=the ontological object) and the gnosiological realness (=the gnosiological object), a contingency relation, in the sense that the realness or the gnosiological object cannot exist out of the realness or out of the ontological object. It is only for teaching reasons, that the existential form of realness (the object) could be dissociated from its gnosiological form. Actually, reality, the real object, is the category including both the object (the objective reality) and the subject (the subjective reality, the conscience).

The special situation of the subject in its relationship with the object is that

subiectul ştiinţific, cât şi subiectivitatea creatoare de artă realizează în acţiunea lor asupra obiectului o construcţie preferenţială, o selecţie, o ierarhizare.

Faptul ştiinţific (ipoteză, teorma, legea, conceptul, simbolul, etc.) reprezintă fixarea într-un semn oarecare a cuprinderii treptate a realului în funcţie de capacitatea intelectivă a subiectului, iar faptul artistic (metaforă, imaginea, capodopera) reprezintă, de asemenea, fixarea într-un semn oarecare (=natura semiologică a artei) a experienţei existenţiale a unui om, pe care, de obicei, îl numim artist, scriitor, talent, geniu.

Aşadar, între realul „ontic”

(=obiectul ontic) şi realul gnoseologic (=obiectul gnoseologic) există o strânsă legătură, un raport de contingenta, în sensul că realul sau obiectul gnoseologic nu poate există în afară realului sau obiectului ontic. Numai din motive didactice s-ar putea disocia modalitatea existenţială a realului (obiectului) de modalitatea sa gnoseologica. În fapt, realitatea, obiectul real, este acea categorie care include atât obiectul (realitatea obiectivă), cât şi subiectul (realitatea subiectivă, conştiinţa).

Situaţia specială a subiectului în cadrul relaţiei sale cu obiectul este că el, subiectul, poate deveni la un moment dat obiect pentru alt subiect sau chair pentru el însuşi, poate fi cu alte cuvinte, reificat, entificat, transformat în lucru. Iar în ceea ce priveşte arta, această situaţie, a convertirii unui subiect oarecare în obiect (pentru un alt subiect sau pentru el însuşi) va duce la constituirea mai multor nivele estetice (perioade, curente) în care sunt acreditate descrierea interioară, introspecţia, fluxul conştiinţei, manifestările psihologice sau psihologizante din literaturile mai noi

Pagină 33 din 228

the subject can become object, at a given moment, for another subject of even for himself, he may be, in other words, reified, turned into an entity, into an object. And, in terms of art, this situation of converting any subject into an object (for another subject of for himself) will lead to the creation of several aesthetic levels (periods, trends) where there are accredited inward description, introspection, stream of consciousness, psychological or psychologizing manifestations of newer literature etc., all included in what might be called artistic narcissism.

“… The general and absolute need from which art derives (in its formal aspect) has its source in the fact that man is a thoughtful conscience, namely in the fact that he makes of himself to himself what he is in general. Natural things exist only directly and only once, but man, being spirit, divides himself, because he initially exists as the natural things, but he also exists for himself, he guesses himself, has an image of himself, he thinks, and only after this action that exists for himself, he is spirit” – stated Hegel in Lectures on Aesthetics.

On the other hand, there is a special situation of the aesthetic subject in regard to the general determinations of subjectivity that we have discussed until now, namely: the relationship subject-object in Aesthetics hints at both the aesthetic subject in his exceptional assumption of art creator and the aesthetic subject in his usual condition of receiver of the work of art.

Dialectics: subject-object elucidates fully in the analysis of the process of establishing aesthetic categories, a process that also clears up subsequently the man’s valorizing

etc., cuprinse toate în ceea ce s-ar putea numi narcisism artistic.

„...Nevoia generală şi absolută din care izvorăşte arta (pe latura ei formală) îşi are sursa în faptul că omul este conştiinţa gânditoare, adică în faptul că el face din sine însuşi pentru sine ceea ce este el în general. Lucrurile naturale există numai nemijlocit şi odată, omul însă, fiind spirit, se dedublează, întrucât el există mai întâi că lucrurile naturii, dar el există, de asemenea, pentru sine, se intuieşte pe sine, se reprezintă, gândeşte, şi numai în urma acestei acţiuni existenete pentru sine el este spirit” -afirma Hegel în Prelegeri de estetică.

Pe de altă parte, există o situaţie specială a subiectului estetic faţă de determinările generale ale subiectivităţii pe care le-am discutat până aici, şi anume: relaţia subiect-obiect în estetică vizează atât subiectul estetic în ipoteza să exceptioanla de creator de artă, cât şi subiectul estetic în situaţia să habituala de receptor al operei de artă.

Dialectica: subiect-obiect se elucidează pe deplin în analiza procesului de constituire a categoriilor estetice, proces care elucidează subsecvent şi vocaţia valorizatoare a omului, antologia umană a valorizării estetice.

Se disting două etape ale procesului de constituire a categoriilor estetice:

a) Etapa ontic-afectivă, a intuiţiei estetice elementare;

b) Etapa

rational-ordonatoare, a cristalizării categoriilor estetice ca ipostaze fundamentale ale procesului de însuşire estetică a realităţii.

Existenţa obiectivă, reală, a frumosului din natură, îndeosebi, provoacă reacţii intuitiv-estetice, premise estetice în sufletul primitivului receptor

Pagină 34 din 228

vocation, the human anthology of the aesthetic valuing.

There are two stages of the process of establishing aesthetic categories:

a) The

ontological-emotional stage, of the elementary aesthetic intuition;

b) The rational-coordinator stage, of the crystallization of the aesthetic categories as fundamental states of the process of aesthetic appropriation of reality.

The real, objective existence of the beautiful, especially in nature, causes intuitive-aesthetic reactions, aesthetic requisites for the primitive art receiver.

The reception of the contact with the beautiful existing in nature will lead at the establishing of aesthetic reactions between the aesthetic object and the receiver subject, at the establishing of a value identity, of an axiological balance:

object-subject. These aesthetic relationships will knit together gradually in types of aesthetic relationships, in

“typical impressions” as they are called by Tudor Vianu. The conceptualization of these aesthetic relationships will lead at the emergence of aesthetic categories, at the entrance of aesthetic relationships in the field of the logical.

There is no doubt that the establishing of aesthetic categories, of the value identity, of the axiological balance, we previously talked about, could happen only by a social agreement, in a complex process of interrelations and subordinations to which there have contributed at least the members of a social group, small at first, the experience acknowledged and acquired then by macro-social levels.

On the other hand, the relational

de artă. Receptarea contactului cu frumosul existent în natura va duce la stabilirea de reacţii estetice între obiectul estetic şi subiectul receptor, la stabilirea unei identităţi de valoare, a unui echilibru axiologic: obiect-subiect. Aceste relaţii estetice vor fi cristalizate treptat în tipuri de relaţii estetice, în „impresii tipice”, cum le numeşte Tudor Vianu.

Conceptualizarea acestor relaţii estetice va duce la apariţia categoriilor estetice, la pătrunderea relaţiilor estetice în sfera logicului.

De bună seamă, constituirea categoriilor estetice, costituirea acelei identităţi de valoare, a acelui echilibru axiologic, despre care vorbeam mai înainte, nu s-a putut desfăşura decât printr-un consens social, într-un complex proces de interrelaţii şi dependente la care au subscris cel puţin membrii unui grup social, la început restrâns, experienţa validată şi însuşită, apoi, de nivele macrosociale.

Pe de altă parte, natura relaţională a categoriilor estetice este congruentă naturii relaţionare a valorilor, este congruentă dialecticii: subiect-obiect şi trimite la funcţia socială a amândurora;

căci „valoarea presupune o relaţie între un obiect (care are însuşiri valorizabile, adică apte să satisfacă trebuinţele umane) şi un subiect (care valorizează, resimţind dorinţă, plăcere şi interes pentru însuşirile apte să-i satisfacă aceste trebuinţe)"-consemneaza Ludwig Grundberg.

Aşa s-a format ontologia valorizării estetice, între jaloanele practicii sociale, adică, jaloane trasate de experienţă intelectuală umană, de mentalitatea colectivităţii oamenilor. Pe drept cuvânt scria Anonimul autor al Tratatului despre sublim, confirmând practica socială a valorizării, vocaţie

Pagină 35 din 228

nature of aesthetic categories is congruent to the relational nature of values, it is congruent to dialectics: subject-object and it refers at the social function of both;

for “the value implies a relationship between an object (that has features which could be valued, namely able to satisfy human needs) and a subject (that valorises feeling desire, pleasure and interest for the features that are able to satisfy these needs)”- states Ludwig Grundberg.

In this way was formed the ontology of aesthetic valuing, among the stakes of social practice, namely, the stakes set out by human intellectual experience, by the mentality of people’s community. The Anonymous author of the treatise On the Sublime wrote rightly establishing the social practice of valuing, the human vocation of valuing, the ontology of valuing, by the synchronic and diachronic intercrossing of admiring appreciations, by a synchronic and diachronic agreement, horizontally and vertically, on values.

„In short, knowing that all what has always appeal (=diachrony) and all what everybody likes (=synchrony) is beautiful and really sublime, because, when people that are different through their occupation, life, inclination, age and language, are all the same before one and the same thing, then the thinking and the full understanding of some minds that are not well matched together gives them a strong and indisputable trust in the thing they admire”.

And „the documents” of the literary text confirm still more what we said about human ontology of valuing, about the man’s vocation to value things;

among these, there is a text of great beauty: in Troilus and Cressida,

umană a valorizării, ontologia valorizării, prin intersectarea sincronică şi diacronică a aprecierilor admirative, printr-un consens de sincronie şi dicronie, pe orizontală şi verticală asupra valorilor.

„Într-un cuvânt, să ştii că frumos şi într-adevăr sublim este ceea ce place întotdeauna (=diacronie n.n.) şi tuturor (=sincronie n.n.), căci, când oamenii deosebiţi între ei prin îndeletniciri, viaţa, aplecări, vârsta şi limba, sunt cu toţii la fel în faţa unuia şi aceluiaşi lucru, atunci judecata şi înţelegerea deplină a unor spirite care nu se potrivesc le da o puternică şi neîndoielnică încredere în lucrul admirat”.

Iar „documentele” textului literar întăresc şi mai mult cele spuse despre ontologia umană a valorizării, despre vocaţia omului de a da preţ lucrurilor;

între acestea, un text de o frumuseţe aparte: în Troilus şi Cresida, Shakespeare îl pune pe Hector să grăiască următoarele:

„Dar preţul nu sta-n bunul nostru plac:

Câtimea şi valoarea lui se afla Şi-n ceea ce prin sine-i preţios Şi-n acela care preţuieşte”.

Valorizarea este, aşadar, un fapt bazat deopotrivă pe obiectivitatea lucrurilor valorice, cât şi pe subiectivitatea psiho-sociala valorizatoare.