• Aucun résultat trouvé

Douăzeci de idei și activități de integrare a patrimoniului cultural

3. Predarea patrimoniului cultural în școli

3.2. Douăzeci de idei și activități de integrare a patrimoniului cultural

dumneavoastră

„Nu-mi doresc o casă zidită de jur împrejur și cu ferestre

acoperite. Briza ce-mi aduce culturile tuturor țărilor vreau să sufle liber. Însă refuz ca vreuna să-mi înăbușe convingerile mele.”

Mahatma Ghandi

Înțelegând patrimoniul cultural mondial, putem cunoaște mai bine rădăcinile și identitatea noastră socială și culturală. Prin intermediul Acțiunii eTwinning, profesorii și elevii au ocazia să prezinte patrimoniul Europei sub forma unui mozaic bogat și variat de expresii culturale.

Elevii din eTwinning pot descoperi credințele, valorile și cunoștințele strămoșilor, precum și civilizațiile care le-au creat sau au interacționat cu acestea, colaborând cu colegii din alte țări, făcând schimb de idei, discutând, învățând și prezentând patrimoniul cultural al Europei.

eTwinning poate juca un rol fundamental în protejarea fantasticei diversități culturale a lumii prin intermediul cooperării internaționale. Patrimoniul cultural este un subiect vast, iar activi-tățile legate de acesta sunt mereu prezente în proiectele eTwinning. Mai jos vă prezentăm douăzeci de activități practice, șase dintre acestea provenind din proiecte eTwinning, pe care le puteți folosi la ore pentru a familiariza elevii de toate vârstele cu patrimoniul cultural. Sunt doar câteva idei care vă pot ajuta să promovați patrimoniul cultural în rândul elevilor dumnea-voastră și să demarați proiecte inovatoare.

1. Să descoperim patrimoniul nostru cultural tangibil

Vârsta elevilor: 5 – 9 ani

Discutați cu elevii dumneavoastră despre ce înseamnă patrimoniu cultural și arătați-le exemple de patrimoniu cultural mobil (picturi, sculpturi, monede, manuscrise) și patrimoniu cultural imobil (monumente, situri arheologice din țara dumneavoastră). Rugați elevii să aleagă unul și să îl deseneze pe hârtie sau on-line, cu ajutorul unui instrument precum Collorilo (http://

colorillo.com/). Creați un colaj din desenele tuturor partenerilor și decorați clasa cu el.

Vârsta elevilor: 10 – 18 ani

Discutați cu elevii despre ce înseamnă patrimoniu cultural, axându-vă pe patrimoniul material. Definiți diferențele dintre patrimoniul cultural mobil (picturi, sculpturi, monede, manuscrise) și patrimoniu cultural imobil (monumente, situri arheologice). Rugați-i să caute pe Internet exemple de patrimoniu cultural mobil și imobil din regiunea sau țara lor și să insereze imaginile, însoțite de 2 – 3 rânduri de informație, pe un Padlet (https://

padlet.com) sau în TwinSpace-ul proiectului.

42 Învățând din trecut, ne proiectăm viitorul:

patrimoniul cultural european prin eTwinning

2. Să vizităm un sit sau un muzeu

Vârsta elevilor: 5 – 11 ani

Înainte de vizită, explicați-le elevilor ce urmează să vadă și arătați-le câteva imagini.

Întrebați-i ce întrebări ar dori să îi adreseze ghidului sitului, apoi notați-le pe o hârtie.

În timpul vizitei, rugați-i să deseneze caracteristica sau partea sitului care le-a plăcut cel mai mult. Rugați-i să închidă ochii și să descrie ce aud și ce percep olfactiv, apoi să noteze. Nu uitați să adresați întrebările pregătite pentru ghid.

După vizită, vorbiți cu elevii și rugați-i să vă împărtășească impresiile. Trimiteți desenele partenerilor și rugați-i să caute situl, să caute informații despre acesta și să îl prezinte pe baza desenelor trimise. Puteți folosi Voicethread (https://voicethread.com/), astfel încât toți să poată adăuga comentarii înregistrate.

Vârsta elevilor: 12 – 18 ani

Înainte de vizită, încercați să vă implicați colegii în activitățile de pregătire a elevilor.

• Profesorul de istorie ar putea oferi informații despre evoluția sitului de-a lungul epocilor.

• Profesorul de geografie ar putea evidenția punctele de interes ale locului în care este amplasat situl.

• Profesorul de limbă și literatură ar putea propune texte despre sit.

• Profesorul de matematică i-ar putea ruga pe elevi să calculeze dimensiunile sitului și modul în care acesta a fost construit.

• Profesorul de științe le-ar putea vorbi elevilor despre pericolele care amenință situl:

poluare, turism, neglijare etc.

Pregătiți-i pe elevi discutând cu ei despre ce vor putea vedea și face în timpul vizitei și împărțiți-i în grupe, în funcție de sfera lor de interes. Grupa 1 ar putea face desene ale sitului, grupa 2 ar putea face fotografii, grupa 3 ar putea intervieva ghidul și personalul sitului, iar grupa 4 ar putea înregistra momente ale vizitei.

După ce ați revenit în clasă, întrebați-i pe elevi ce au văzut și au aflat și stabiliți cum veți folosi materialul cules în timpul vizitei, axându-vă pe găsirea unor modalități interesante de a-l prezenta partenerilor eTwinning. Elevii pot crea un videoclip cu toate materialele, pe care să-l încarce în TwinSpace. Apoi îi pot invita pe parteneri să urmărească filmulețul și să creeze un chestionar-concurs cu întrebări despre sit.

De asemenea, pot organiza un concurs foto, încărcând toate fotografiile realizate în timpul vizitării siturilor pe Dotstorming (https://dotstorming.com/) și votându-le pe cele preferate. Fotografiile cele mai reușite pot servi la organizarea unei expoziții la care să fie invitați părinții, comunitatea școlară și reprezentanții de la nivel regional.

3. Dezbatere în Comisia pentru patrimoniu național

Vârsta elevilor: 15 – 18 ani

În fiecare an, țările semnatare ale Convenției patrimoniului mondial pot nominaliza proprietăți de pe teritoriul lor pentru a fi înscrise pe lista UNESCO a patrimoniului mondial, ca metodă de a-și proteja patrimoniul natural și cultural (http://whc.unesco.org/

en/globalstrategy/).

Discutați cu elevii despre această convenție și aruncați o privire pe listă. În cadrul acestei activități de joc de rol, va trebui să alegeți un președinte, doi vicepreședinți și un raportor.

Acești elevi vor reprezenta comisia ce decide care dintre siturile nominalizate vor fi incluse pe lista patrimoniului mondial.

Împărțiți-i pe ceilalți elevi în grupe naționale sau transnaționale și rugați-i să găsească un sit național sau internațional care nu figurează pe listă. Elevii vor trebui să lucreze împreună și să prezinte situl și motivele pentru care acesta ar trebui să figureze pe listă.

Organizați un eveniment eTwinning Live în cadrul căruia toate grupele își vor prezenta situl în fața comisiei. Grupele vor trebui să fie gata să răspundă la întrebări precum:

• Situl a fost păstrat în condiții bune?

• De ce este important să-l protejăm?

• Există planuri pentru conservarea sitului?

• Ce părere au localnicii despre nominalizarea sitului?

• Ce activități ar putea organiza aceștia pentru a atrage atenția opiniei publice asupra importanței sitului?

Apoi, comisia va hotărî care dintre siturile prezentate poate fi inclus pe listă și își va motiva decizia.

44 Învățând din trecut, ne proiectăm viitorul:

patrimoniul cultural european prin eTwinning

4. Turismul durabil și patrimoniul

Vârsta: 12 – 18 ani

Obiectivele de patrimoniu cultural sunt, prin natural lor, unice și fragile. Prin urmare, este esențial ca autoritățile din domeniul turismului să dezvolte siturile aparținând patrimo-niului cultural într-o manieră durabilă.

Împărțiți elevii în două grupe.

Grupa unu: redactează o listă cu avantajele pe care le oferă turismul siturilor din patrimoniul cultural.

Grupa doi: redactează o listă cu amenințările turismului la adresa siturilor din patrimoniul cultural.

Apoi, cele două două grupe își prezintă listele și discută despre măsurile pe care le-ar putea lua pentru a reduce riscurile asociate turismului. Cele două liste pot fi publicate pe Tricider (http://www.tricider.com/), demers ce va încuraja cele două grupe să interacțio-neze, fiecare dintre acestea comentând conținutul celeilalte.

5. Bunicii ne prezintă patrimoniul cultural

Vârsta: 5 – 15 ani

Bunicii și persoanele în vârstă ne pot transmite multe informații valoroase despre patrimoniul cultural. Îi puteți invita în clasă, iar elevii le pot adresa întrebări despre ceea ce vor să afle: tradiții, cântece vechi, dansuri, povești din copilăria lor și felul cum s-au schimbat lucrurile în timp.

În funcție de vârsta elevilor, puteți organiza diferite activități cu ei.

• Bunicii spun o poveste, iar elevii o ilustrează cu fotografii alese de ei, apoi o traduc în limba proiectului, pentru a fi publicată în TwinSpace.

• Bunicii aduc obiecte și fotografii vechi, iar elevii organizează o expoziție. Apoi foto-grafiază expoziția și transmit fotografiile partenerilor sau se întâlnesc în cadrul unui eveniment în timp real, în timpul căruia devin ghizi, oferind informații despre exponate.

• Bunicii aduc fotografii și obiecte vechi la oră și discută despre tradițiile în care au fost crescuți. Elevii încarcă fotografii ale exponatelor, iar partenerii le folosesc pentru a crea o poveste nouă.

• Bunicii aduc la oră fotografii vechi din regiunea lor. Elevii fac sau caută fotografii similare, din aceleași regiuni, și compară trecutul cu prezentul.

• Bunicii îi învață pe elevi dansuri sau cântece tradiționale, urmând ca elevii să îi învețe pe părinți.

6. Reconstituirea istoriei prin teatru

Vârsta: 5 – 18 ani

În funcție de vârsta elevilor dumneavoastră, puteți folosi dramatizări pentru a-i ajuta să-și descopere patrimoniul cultural propriu și pe cel al părinților.

Rugați-i pe elevi să scrie despre tradițiile locale sau naționale. Partenerii dumneavoastră parcurg aceiași pași. Apoi, împreună cu elevii, votați cele mai interesante două exemple de tradiții. Elevii vor căuta informații în format foto și video și le vor transmite partenerilor.

Fiecare clasă parteneră va trebui să aleagă una dintre tradițiile prezentate de parteneri, va folosi informațiile puse la dispoziție și o va pune în scenă. Profesorul va filma repre-zentația și o va încărca în TwinSpace.

Elevii mai mari pot organiza dezbateri, încercând să identifice aspectele comune ale tradițiilor.

7. Arta culinară și schimburile culturale

Vârsta: 5 – 12 ani

Elevii fac schimb de rețete tradiționale din regiunea lor, cu partenerii. Ei pot pregăti rețeta la oră sau îi pot implica și pe părinți, organizând o zi a bucătăriei naționale.

• Elevii prezintă colegilor ce vor găti.

• Apoi aleg data în care va avea loc Ziua bucătăriei naționale.

• Cu o zi înainte, elevii pregătesc preparatul culinar, iar părinții fotografiază și filmează întregul proces.

• A doua zi, elevii și părinții vin la școală cu preparatele culinare și au ocazia să deguste diverse preparate din alte regiuni.

• Rețetele, însoțite de fotografii și videoclipuri, sunt publicate în TwinSpace.

De asemenea, pot organiza o zi a bucătăriei europene.

• Fiecare elevi alege o rețetă publicată de un elev din clasa parteneră.

• Este stabilită o dată în care va avea loc Ziua bucătăriei europene.

• Cu o zi înainte, elevii pregătesc preparatul culinar alături de părinți.

• A doua zi, elevii și părinții vin la școală cu preparatele culinare și au ocazia să deguste diverse preparate din alte țări.

• Ulterior, sunt consemnate opiniile lor despre gusturi, se identifică asemănări și deosebiri, care sunt împărtășite partenerilor.

46 Învățând din trecut, ne proiectăm viitorul:

patrimoniul cultural european prin eTwinning

8. Ghiduri turistice ale orașului nostru

Vârsta: 12 – 18 ani

Elevii sunt invitați să-și prezinte orașul într-o manieră captivantă, cu scopul de a atrage cât mai mulți turiști. De asemenea, vor colabora cu partenerii lor, cu scopul de a-i ajuta.

Fiecare clasă va elabora o listă de întrebări cu privire la lucrurile pe care vor să le afle despre regiunea partenerilor: situri arheologice pe care le pot vizita, festivaluri culturale la care pot participa, preparate tradiționale pe care le pot degusta etc.

Elevii din fiecare clasă vor crea un ghid turistic on-line, în care vor răspunde la întrebările partenerilor. Înainte de varianta finală, elevii din fiecare clasă vor verifica dacă toate întrebările lor au primit răspunsuri și vor oferi feedback colegilor.

9. Patrimoniul cultural și antreprenoriatul

Vârsta: 12 – 18 ani

Cu ocazia unei vizite la un muzeu sau la un sit arheologic, rugați elevii să arunce o privire în magazinul de suveniruri. Rugați-i să noteze ce obiecte se găsesc în magazin și discutați despre motivația oamenilor de a cumpăra suveniruri din locurile vizitate. Odată reveniți în clasă, discutați cu elevii despre alte obiecte care ar putea fi vândute în magazinul de suveniruri și despre cum promovează aceste suveniruri patrimoniul cultural al țării sau regiunii. Apoi, elevii vor concepe propriile obiecte și le vor trimite partenerilor. La rândul lor, partenerii le vor trimite propriile modele. Ulterior, ambele clase vor căuta informații despre patrimoniul cultural al țării partenere și vor încerca să creeze obiecte noi. În realizarea obiectelor, puteți folosi materiale diverse, precum ambalaje din carton și imprimante 3D.

10. Să construim monumente

Vârsta: 5 – 11 ani

În cadrul unui proiect în care discutați despre diverse monumente, îi puteți ruga pe elevi să construiască o machetă a unui monument celebru din țara lor sau din țara partenerilor.

Obiectivul urmărit este de a construi o machetă cât mai realistă și de a învăța, în paralel, despre scară, proporții și raporturi. Elevii pot alege materialele pe care le vor folosi și, dat fiind că sunt mici, pot cere ajutorul părinților. Odată ce toate machetele sunt finalizate, puteți organiza o expoziție în cadrul căreia să le prezentați monumentele partenerilor, prin intermediul unei videoconferințe. Dacă partenerii sunt interesați, pot căuta mai multe informații despre monumentele realizate.

Vârsta: 12 – 18 ani

În cazul copiilor mai mari, puteți apela la Minecraft (https://minecraft.net/en-us/), rugându-i să recreeze, în colaborare, un monument sau să creeze o nouă dimensiune a unui monument existent. Astfel, vor trebui să proiecteze structura la scară, să aleagă materialele și să măsoare diametrul și înălțimea, folosind noțiuni importante de matematică. Minecraft le oferă totodată ocazia de a lucra în colaborare, în echipe naționale sau transnaționale.

11. Emisiune radio despre patrimoniul cultural

Vârsta: 12 – 18 ani

Împărțiți-vă elevii în echipe naționale și transnaționale și realizați o emisiune radio despre patrimoniul cultural.

Emisiunea poate cuprinde:

• o discuție despre importanța unui sit aparținând patrimoniului cultural

• fragmente din poezii sau texte literare în care este menționat respectivul sit

• muzică și sunete din situri ale patrimoniului cultural

• interviuri cu persoane care lucrează în aceste situri: arheologi, specialiști în restaurare și conservare etc.

• dezbateri privind măsurile de protejare a patrimoniului cultural

• discuții despre exploatarea agresivă a unor situri aparținând patrimoniului cultural, precum Palmira.

Elevii vor lucra la conținutul emisiunii, iar în momentul în care vor fi pregătiți, vor putea folosi Audacity (https://www.audacityteam.org/) și SoundCloud (https://soundcloud.com/) pentru a crea podcast-uri.

48 Învățând din trecut, ne proiectăm viitorul:

patrimoniul cultural european prin eTwinning

12. Să ne protejăm patrimoniul cultural material

Vârsta: 12 – 18 ani

După ce elevii au înțeles ce este patrimoniul cultural material, rugați-i să definească amenințările cu care se confruntă siturile din cauza:

• poluării aerului și apei

• cutremurelor

• turismului masiv

• intervențiilor omului

• războiului

• dezastrelor naturale

• condițiilor de conservare (iluminat, aer condiționat).

Elevii lucrează în grupe, aleg una dintre amenințările prezentate mai sus și studiază fenomenul în echipe, efectuează experimente, caută informații, discută cu specialiștii etc. După ce s-au informat, pot propune soluții durabile pentru protejarea și conservarea patrimoniului cultural material.

13. Dezvoltare și patrimoniu

Vârsta: 15 – 18 ani

Autoritățile locale au elaborat un plan de dezvoltare a centrului orașului în care locuiți.

Centrul orașului este relativ vechi, găzduind câteva dintre casele tradiționale care au mai rămas în regiunea dumneavoastră. Casele respective sunt adevărate simboluri ale identității locale, însă standardul locuințelor din acea zonă nu a ținut pasul cu procesul de modernizare. Spre exemplu, nu pot fi montate rețele de apă curentă și canalizare.

Dacă va fi pus în aplicare planul de dezvoltare, cea mai veche parte a orașului va fi demolată pentru a face loc unor apartamente moderne. O parte dintre membrii consiliului local sunt în favoarea planului de dezvoltare propus, alții se opun cu vehemență. Astăzi, părțile implicate se vor reuni pentru a dezbate și decide dacă planul va fi pus în practică (scenariu preluat de kitul „Patrimoniul mondial UNESCO în mâinile tinerilor”).

Scenariul este transmis tuturor școlilor partenere. Elevii sunt informați că se vor alcătui cinci grupe, iar ei au libertatea de a decide din care grup doresc să facă parte:

a. Grupul reprezentanților locali în favoarea planului b. Grupul reprezentanților locali împotriva planului c. Cetățenii care locuiesc în partea veche a orașului

d. Experți (arhitecți, urbaniști etc.) e. Reprezentanți ai mass-media

Fiecare școală va alege câte un președinte și un raportor, ultimul având rolul de a întocmi raportul întrunirii. Elevii din fiecare grup lucrează într-un document Meetingwords (http://

meetingwords.com/) și redactează un discurs care să le susțină punctul de vedere în timpul reuniunii. Vor trebui să se gândească la posibilele întrebări ale părții adverse și, de asemenea, să fie gata să-și apere poziția.

În ziua și la ora stabilite, clasele partenere se reunesc în cadrul unui eveniment Live și dezbat subiectul. Fiecare parte își prezintă ideile și propunerile, după care președinții iau o decizie. Raportorii publică raportul final pe TwinSpace-ul proiectului.

14. Legătura noastră cu cerul

Vârsta: 12 – 18 ani

Rugați-vă elevii să se documenteze despre patrimoniul legat de astronomie: vestigii, situri, peisaje, instrumente, arhive etc. Având în vedere că subiectul este foarte vast, stabiliți domeniul pe care îl veți cerceta: patrimoniu tangibil, intangibil sau natural. Spre exemplu, Turnul Einstein din Potsdam, Germania îmbină calități științifice și arhitectu-rale remarcabile, pe când documentele din Grecia Antică sunt axate cu precădere pe componenta matematică a astronomiei (de exemplu, mecanismul Antikythera).

În funcție de disciplina pe care o predați, vă puteți concentra pe diferite elemente.

Detalii:https://www3.astronomicalheritage.net

50 Învățând din trecut, ne proiectăm viitorul:

patrimoniul cultural european prin eTwinning

15. Întrebări despre patrimoniul cultural

Vârsta: 11 – 18 ani

Elevii sunt invitați să colaboreze la crearea unui joc de societate cu întrebări despre patrimoniul cultural. Ei vor trebui:

• să proiecteze tabla pe care se va juca jocul și să o voteze pe cea mai bună.

• să aleagă categoriile jocului (artă, tradiții, istorie, limbi etc.).

• să conceapă pionii care vor fi folosiți în joc.

• să conceapă cărțile cu întrebări.

• să redacteze întrebările și răspunsurile din joc. Fiecare partener va lucra la întrebările despre țara lui sau unul dintre parteneri va alege întrebările pentru țara lui, iar celălalt va propune patru variante de răspuns.

• fiecare clasă își va crea propria tablă de joc.

Elevii vor stabili dacă vor face schimb de table sau dacă vor folosi tablele de joc în propriile școli, invitându-i pe colegii din celelalte clase.

Idee preluată din proiectul eTwinning: ”Cultural Heritage Trivia” https://twinspace.

etwinning.net/47907/

Țări participante: Grecia, Spania

16. Să învățăm dansuri tradiționale și să-i învățăm și pe alții

Vârsta: 6 – 15 ani

Rugați-i pe elevi să aleagă un dans tradițional din regiunea lor și să caute informații despre legătura dintre acesta și patrimoniul lor. Apoi lucrați împreună la realizarea unui videoclip instructiv adresat unei persoane care dorește să învețe dansul. După finalizarea acestei etape, transmiteți informațiile despre dans și videoclipul demonstrativ partenerilor, care vor parcurge aceeași pași. Pe baza videoclipului demonstrativ, elevii dumneavoastră vor încerca să învețe dansul partenerilor și să realizeze un videoclip în acest sens. Toate videoclipurile, materialele pregătitoare și informațiile pot fi încărcate pe o pagină Thinglink: https://www.thinglink.com/

Idee preluată din proiectul eTwinning: ”A world of famous difference” https://

twinspace.etwinning.net/23626/home

Ţări participante: Croaţia, Grecia, Polonia, Turcia

17. Să descoperim muzica și folclorul partenerilor

Vârsta: 8 – 15 ani

Fiecare clasă parteneră alege un cântec tradițional. Puteți folosi o pagină ThingLink (https://www.thinglink.com/) pentru a insera toate videoclipurile pe o hartă interactivă a Europei.

Elevii lucrează în grupe, realizând coregrafia după cântecele partenerilor, care le-au fost repartizate. Elevii ascultă melodiile de mai multe ori, repetă coregrafia și înregistrează videoclipuri în timp ce dansează. Toate videoclipurile sunt distribuite prin intermediul unei noi hărți interactive Thinglink a Europei.

Idee preluată din proiectul eTwinning: ”DetecTwinning” https://twinspace.etwinning.

net/44486

Ţări participante: Franţa, Spania, Turcia

18. Povești tradiționale cu final diferit

Vârsta: 6 – 15 ani

Elevii aleg o poveste tradițională din fiecare clasă parteneră și scriu prima parte a poveștii.

Apoi, fiecare țară scrie câte un capitol pentru fiecare poveste, creând astfel noi povești.

Elevii pot ilustra poveștile sau îi pot ruga pe colegii lor mai mici din școală să o facă, după ce le sunt spuse poveștile.

Pot fi desfășurate diverse activități, precum:

• dramatizarea poveștilor

• interpretarea poveștilor cu ajutorul păpușilor

• crearea de înregistrări ale poveștilor, în care sunt implicați elevi, profesori și părinți.

• crearea de înregistrări ale poveștilor, în care sunt implicați elevi, profesori și părinți.